Dulceață de mure

Azi scriu, cu amintirea pioasă de altfel,

Când culegeam și mure, eu micul prichindel,

În coșul de nuiele, purtam și multe vise,

Erau atât de pure și totuși n-au fost zise…

Pădurea mă primea cu brațele ei verzi,

Aud și-acum îndemnul: -Încet să nu te pierzi…

Nu înțelegeam prea multe, dar nici nu aveam teamă,

De rău nici nu știam și nu îl luăm în seamă.

Croiam poteci prin vreascuri și mă îmbrăcam în vise,

Crăiesele zburdau așa cum au fost zise.

Din verde se înalța covorul fermecat,

De multe ori pe el, în taină am zburat!

Cu flori prinse în păr și soarele pe umăr

Urcam în toți copacii, acum, doar îi înnumăr...

Era o simbioză de pace și de bine,

Pădurea mea- copilă, îmi este dor de tine!

Târam un coș de mure și pajiștea înflorită,

Aceasta bucurie o țin bine păzită…

Simt gustul bun al pâinii, dospită de cu zori

Dulceața mea de mure, mă trec ușor fiori!

https://confluente.org/camelia_cristea_1595701666.html

23.07.2020

foto sursa internet

Camelia Cristea

Un soldat...

Am pus ranița pe umeri

Și- am plecat în lumea mare,

Caut brațul de lumină

Și un răsărit de soare.

În cazarmă, la comandă,

Tot aud necontenit…

Că dușmanul e un virus

Ce prin lumea s-a pitit!

Trec soldații zile grele...

Cu tăciuni aprinși pe suflet,

Arșița toridei veri,

Le-a mai potolit din umblet!

La raport, scriu cu senin,

Că e vară și e mare...

De tăcere și surghiun,

Valul trece și mă doare!

Scot din raniță cuvântul

Îmbrăcat în dalbe flori,

Curcubeul tot așteaptă...

Să apară după nori!

Plouă, fulgeră și tună,

În Cuvânt e vreme bună!

Un soldat pe umeri poartă,

Ranița și-o sfântă hartă!

Cu busola rugăciunii,

Printre viruși și ispite

A bătut cărări prin suflet

Zile albe, primenite…

Am pus ranița pe umeri

Și- am plecat în lumea mare,

Caut brațul de lumină

Și un răsărit de soare.

23.07.2020

foto sursa internet

https://confluente.org/camelia_cristea_1595568890.html

Camelia Cristea

Marea

Marea mea, cu valuri repezi,

Și cu pescăruși în zbor

Într-o clipă efemeră,

Mă înalț, și-apoi cobor…

Marea mea, un vis albastru,

Cu catargele spre cer

În paharul plin cu apă,

Văd furtunile cum pier...

Marea mea, în plină vară

Pe nisipul ars de dor,

Trec doar pașii amintirii

Și mă răscolesc ușor...

Marea mea, verde -albastră,

Mă petrec prin valul tău,

Vreau să-ți fiu talaz și soare,

Când e zbuciumul mai greu..

https://confluente.org/camelia_cristea_1595489346.html

foto sursa internet

Camelia Cristea

Tânguire...

Plânge Dunărea bătrână,

Prutul trece învolburat,

De atâta nepăsare

Apele s-au supărat.

Cad șuvoaie peste miriști,

Se prăvale tot în cale

Într-o clipă de furie,

Timpul se îmbracă-n jale.

Două brațe de copaci

Se tot roagă cu durere

Codrule, ce te jelești,

Unde este a putere?

Unde-s frunzele albastre,

Îmbracate-n cer senin

Pasărea de dor răpusă,

Pe cărare totuși vin…

Foșensc gânduri-amintiri

Și pădurea cea furată,

Verdele răpus de ei…

Spun că așa a fost odată!

Lacrima durerii tale

Este lacrima de neam,

Au ciuntit și rădăcina

Codrule și al tău ram!

Firul apei cristaline

Și-a pierdut cursul firesc,

De atâta învolburare

Râuri multe clocotesc.

Pune mâna Ta Părinte

Și oprește nepăsarea,

Cu iubirea nesfârșită

Fă să plece supărarea.

Ne redă iarăși pădurea,

Foșnetul, răcoarea ei,

În lumină o îmbracă

Și-o ferește de atei (mișei)!

foto sursă internet

27.06.2020

Camelia Cristea

Duh sfânt

Să se pogoare duhul de ziua Cinzecimii,

Iar limbile de foc să ardă tot ce-i rău

O lume în derivă să Îți audă glasul,

Și-n căutarea vremii să afle drumul Tău!

Să se pogoare duhul peste întreg pământul,

Și liniștea dintâi să prindă iar contur

Biserica din suflet să-și pună noi vitralii,

Prin care să văd cerul și Omul cel mai bun.

Să se pogoare duhul în chip de porumbel

Peste cei care-n lume îl caută pe El,

Iar rănile din suflet, să fie vindecate

Durerile trecute, pe rând, toate uitate!

Să se poagoare duhul pe ape învolburate,

Furtunile din noi să fie alungate

Tăcerile să urce în rugă către cer,

De ziua cinzecimii, dezleagă din mister.

Să se pogoare duhul peste copii noștrii,

Curați la chip și suflet să îi păstrezi mereu

Pe aripi de nădejde să îi ridici din lume,

Când toate-s în derivă și-urcușul pare greu!

Să se pogoare duhul de ziua Cinzecimii

Iar limbile de foc, se înalță pe pământ

În liniștea uitării să înflorescă crinii,

Ca omul să păstreze tot ce e bun și sfânt!

07.06.2020

https://confluente.org/camelia_cristea_1591552864.html

foto sursa internet

Camelia Cristea

Se întorc Moșii...

An de an, se întorc iar Moșii,

Plini de pace și lumină,

Au scăpat în ceruri astăzi

De păcate și de vină.

În flori albe de cireși

Și-n colaci crescuți pe cruce,

Veșnicia-și pune semn

Și-înspre sori, ușor se duce,

Clopotul crapă tăcerea

Dimineților de vară

Rugăciunea prinde aripi,

Sufletul urcă pe scară.

Pe altarul verii noastre,

Cad metanii în utrenii,

Florile-și aduc prinosul

Și se-aprind lângă icoane.

Pomenirea peste veacuri

An de an, se întorc iar Moșii,

Mulți, se leapădă de dânșii

Când în zori cântă cocoșii.

Veșnicia-n bob de grâu

O colivă umple coșul,

Prea grăbit timpul hai-hui...

A plecat smerit iar Moșul!

Cad cireșele înroșite,

Peste clipa așteptării

Aleluia iar se cânta

Părinții nu-i dăm uitării!

Peste fumul din cațuie,

Amintiri plutesc cu dor

Cei plecați în veșnicie

Nu se uită prea ușor.

Veșnica lor pomenire

Lacrima cade-n altar,

Peste lumea nevăzută

Îngerii picură har...

06.06.2020

https://confluente.org/camelia_cristea_1591466425.html

foto sursa internet

Camelia Cristea

61Mihaela Corina, Raza de Soare şi alţi 59

7 comentarii

12 distribuiri

Îmi place

Un dor de Copil...

M-apucă de mine, un dor mai nebun,

Când larma din lume se frânge-n cuțite,

Mi-e dor de acasă, de Copilul fragil,

Și toate acestea vin pe sărite…

Mi-e dor de caisul, atât de bogat

Și fructul amintirii, mai scrie o poveste

Copilul acesta se bucură iar,

Și vreau să va dau și vouă de veste!

E soare în suflet, e soare aici,

Iar Mama aduce un coș de cireșe...

Firele astea le țes tot cu dor,

Și lacrima scrie cuvinte alese!

Mingea alergă asfaltul încins,

Rotunde amintiri încă tresaltă

Șuieră trenul, și-n gară mereu

Apare un soare și-o altă haltă!

Un curcubeau, trasează speranțe,

Pe cerul cu ploi după furtuni,

Mă rog Îngerului să- aducă noi șanse,

Și-n lume Oameni, frumoși și mai buni!

Copilul aleargă prin verdele crud

Și ceru-l atinge cu inima pură,

Câmpuri de maci îl așteaptă în zori

Când vise albastre se țin strâns de mână!

https://confluente.org/camelia_cristea_1590998835.html

01.06.2020

foto sursa internet

Camelia Cristea