Aș
trasa contur cu soare,
Peste
gândul plin de sare
Și
prin setea din deșert,
Eu
ți-aș spune că te iert!
Lacrimei
i-aș da pământ
Plămădit
din flori și cânt
Să
îl spele-n primăveri,
Când
se leapădă dureri.
Sforilor,
cu noduri multe
Le-aș
da sfat să mă asculte,
Pietrelor
ce mă lovesc
Că
învăț să mă feresc...
Zgomotului
să se plece,
Peste
apa care-i rece
Să
își vadă chip și vină...,
Primenit
doar prin lumină!
Căutării
i-aș da cheie,
Cu-n
surâs cald de femeie
Să
deschidă continente,
De
trăiri ce-au fost absente...
Murgului
ce mai nechează
Că-mi
simt mintea încă trează,
Când
un înger mă veghează
Și-n
amurg suav pictează.
Dorul
l-aș pune pe drum
Să
se scuture de scrum,
Tânguirea
să și-o lase
Chiar
în pragul unei case...
–---------------------------
Mă
zidesc într-un cuvânt
Că
sunt fir de păpădie,
Sub
rafalele de vânt
Sunt
atâta de plăpând...
tablou: Artush Voskanyan (Armenia)
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu