Uneori am pasul strâmb
Și cam mult cred că
mă plâng
Nu mi-s boii toți
acasă,
Când durerea iar
m-apasă.
M-am pierdut pe
undeva,
Când căram povară
mea
Și în cuiul
neputinței
Am pus cheile
voinței...
Sunt un boț mic de
țărână,
Ce adesea se fărâmă...
Trec de cercul vicios
Caut doar ce-i de
folos!
Mă proptesc de munți
și văi,
Dar adesea apar
călăi
Și strivesc cu vorba
rea,
Sufletul din floarea
mea!
Plâng atunci în pumn
de milă
Și sunt mică și
umilă,
Dar renasc din duh și
apă,
Căci Iubirea iar mă
scapă!
Mulți se miră că
țin pasul
Și-mi aud ușor și
glasul
Mă prind iarăși
strâns de turmă,
Căci sunt oaia de pe
urmă!
Sunt și fiul rătăcit
Ce s-a întors
smerit, spășit,
Când flămânde zile
sure
Au smuls holdele ce-s
bune!
Vameș cred c-am fost
o clipă
Și m-am scurs chiar
în risipă,
Dar dau totul împătrit
Eu de toate m-am căit!
Fariseu am fost în
vară,
Când plimbam smeul
pe-afară,
Dar furtuni au dat în
mine
Și mă port cum se
cuvine...
Am cerșit la colț de stradă
Să fiu bună și întreagă,
Slovele să înflorească
În grădina sufletească!
foto sursa internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu