duminică, 17 iulie 2016

Dor de alb...



Crinii câmpului nu torc
Borangicul pentru strai,
Dar își poartă cum se cade
Albul pur ce-n dar îl dai.

Păsările-n zborul lor
Duc de veste că lumina
Este-n cerul fără nori
Unde nu încape vina!

Numai omu împovărat
Duce grijle mereu
Și-a uitat că are-un înger
Ce-i trimis de Dumnezeu.

Sub povara crucii sale
Cade gârbovit de rele
Și nu vrea (sau chiar nu poate)
Să se lepede de ele...

Trece prea grăbit prin toate
Și-și ciunteste fericirea
Uită de unde-a venit
Care-i rostul sau menirea!

Timpu-n loc l-ar mai opri
Să repare ce-a stricat
De se poate să traiscă
Simplu...dar și-adevărat!


10.07.2016

foto sursa internet

Camelia Cristea