Crinii câmpului nu torc
Borangicul pentru strai,
Dar își poartă cum se cade
Albul pur ce-n dar îl dai.
Păsările-n zborul lor
Duc de veste că lumina
Este-n cerul
fără nori
Unde nu încape vina!
Numai omu împovărat
Duce grijle mereu
Și-a uitat că are-un înger
Ce-i trimis de Dumnezeu.
Sub povara crucii sale
Cade gârbovit de rele
Și nu vrea (sau chiar nu poate)
Să se lepede de ele...
Trece prea grăbit prin toate
Și-și ciunteste fericirea
Uită de unde-a venit
Care-i rostul sau menirea!
Timpu-n loc
l-ar mai opri
Să repare ce-a stricat
De se poate să traiscă
Simplu...dar și-adevărat!
10.07.2016
foto sursa internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu