(Poem
dedicat Alexiei -Teodora)
Iarna
îmbrăcată în fulgi de zăpadă
S-a
pornit la drum oamenii s-o vadă
Clopote
răsună liniştea se crapă
A
îngheţat pământul într-un strop de apă…
Zarva
se-nteţeşte când pe derdeluş,
Sania
e trasă de însuşi Lăbuş.
Teodora
strigă într-un fel anume,
Fericirea
asta are şi un nume!
S-au
întors copii cu Iarna acasă,
Clipa
s-o opresc e tare frumoasă
Lângă
gura sobei spunem iar poveşti,
Stele
s-au aprins nopţile-n fereştri…
Omul
de zăpadă cu ochi de măslină,
Lângă
geamul nostru, seară vrea să vină
Se
uită mirată mica mea Nepoată,
Bucuria
asta n-o uit nicodată!
Mâna
ei fragilă mă cuprinde iar,
Soba-i
plină ochi îmbrăcată-n jar,
Dau
în clocot toate supe şi trăiri
Ne
rămân de veghe calde -amintiri.
Bucurii
mărunte au crescut cu ea,
Cât
aş vrea la piept Doamne să-mi mai stea
Zarea
se tiveşte cu pupici mărunţi,
Paşii
mei de dor poartă-n spate munţi…
foto
arhiva personala
21.01.2017
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu