duminică, 29 ianuarie 2017

De dor...


(Poem dedicat Alexiei -Teodora)

Iarna îmbrăcată în fulgi de zăpadă
S-a pornit la drum oamenii s-o vadă
Clopote răsună liniştea se crapă
A îngheţat pământul într-un strop de apă…

Zarva se-nteţeşte când pe derdeluş,
Sania e trasă de însuşi Lăbuş.
Teodora strigă într-un fel anume,
Fericirea asta are şi un nume!

S-au întors copii cu Iarna acasă,
Clipa s-o opresc e tare frumoasă
Lângă gura sobei spunem iar poveşti,
Stele s-au aprins nopţile-n fereştri…

Omul de zăpadă cu ochi de măslină,
Lângă geamul nostru, seară vrea să vină
Se uită mirată mica mea Nepoată,
Bucuria asta n-o uit nicodată!

Mâna ei fragilă mă cuprinde iar,
Soba-i plină ochi îmbrăcată-n jar,
Dau în clocot toate supe şi trăiri
Ne rămân de veghe calde -amintiri.

Bucurii mărunte au crescut cu ea,
Cât aş vrea la piept Doamne să-mi mai stea
Zarea se tiveşte cu pupici mărunţi,
Paşii mei de dor poartă-n spate munţi…

foto arhiva personala


21.01.2017

Camelia Cristea