Sărbătoare

 

Pentru mine,

Poezia este duminica împărtășirii cu Hristos,

Cămașa albă de in,

Pe care câmpul și-a scris toate florile,

Și lanul de grâu bogat,

Pâinea, ce se frânge în trupul nemuririi!

Pentru mine,

Poezia este iubire,

Emoția care o simt și azi la atingerea mâinilor,

Fluturii din stomac, care au plecat hai-hui,

Pe tărâmul, viață fără de moarte!

Pentru mine,

Poezia este izvor de apă lină,

Beau, că am însetat prin caruselul neputințelor omenești...

Căutarea sinelui, în vâltoarea vieții,

Mir vindecător, după slujba dezlegării de păcate.

Rugăciunea care îmi dă aripi să ajung la cer,

Albastru infinit, unde îngerii, cântă Osana!

Pentru mine,

Poezia este aer curat,

Iordanul în care am primit botezul

Și m-am spălat de păcatul strămoșesc,

Un Tabor, de ziua cincizecimii, doar pace și lumină,

O lumina nesfârșită, prin care văd aripi!

Oamenii au aripi, doar cei jertfeltnici!

Atâta bucurie, ca în ziua Învierii,

Când Hristos a trecut prin piatra mormântului

Și s-a ridicat la cerul infinit!

L-am văzut pictat pe Voroneț,

Și în sufletul Îngerului Păzitor!

Pentru mine,

Poezia este Mama duioasă și blândă,

Lacrima mea de dor și vara toridă,

Răsăritul și apusul într-un lan de maci!

E biserica mea sufletescă, unde Cuvântul a încăput curat,

Ca un prunc nevinovat, alăptat la sânul Mamei!

Pentru mine,

Poezia este Sărbătoare!

Dar, din darul Iubirii!

02.09.2020

Camelia Cristea