Îi căntă o baladă
pe la porți,
Frumoasa doamnă
înveșmăntată’n frunze,
Un pețitor i-aduce un buchet
De crizanteme
roșii săngerănde.
Sărutul ei, i-au
alinat durerile de’o vară
Și i-a lăsat
amprentă un surăs,
Din inimă, arcuș într-o vioară,
Un vals în toamna
vieții scris.
Și lacrimile îi
udă lui batista,
E darul ei din sufletul prea plin,
Se pregătește însa
de plecare,
În iernile geroase care vin.
Și urlă lupii a
disperare
Și haita pregătită
e și ea,
Să sfășie
batista la plecare,
Cu inimă cu tot,
de s-ar putea.
Nu’ntoarce capul,
nici măcar privirea,
Au năvălit
copacii peste ea
Revendică cu toți
coroana,
De funze-n care
e’nvăluită ea !
Și pașii ei se
duc în altă lume,
Planeta vis, se
cheamă ca să știți
Și în genunchii
minții ei se pune
Și roagă cerul, ca iertare iar și iar, să-i dea !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu