Iau masca împăcării azi
cu mine,
Inevitabil tu o să mă
crezi.
Conjug iluzia şi o cer
prefaţă,
Iar lacrimei îi spun să
scrie în condei.
Îţi las zălog iubirea
mea curată
Din temniţă acum am
evadat,
Un lacăt a rămas închis
pe poartă
Poate cândva,
eu cheie am să mă fac.
Pendula-i aţipită-ntr-un
ceasornic
Rugina-i picurase peste
gene,
Viorile păreau
neprihănite,
Zburau şi corzile din
ele.
Mă iartă împăcare şi
mă ceartă,
Dar macii toţi au adormit
pe câmp,
Sărutul lor îl simt pe
mâna dreaptă,
Dar vorbele rostite...
sunt aripă de vânt!
Camelia Cristea
16.05.2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu