Am renăscut din propria
cenuşă.
Târziul invadase casa
mea,
Regretele se târâiau de
uşă
Şi-n balamale toamna îmi
plângea.
Prin stropi de ploaie
alergam bezmetic
Iar întrebările tot
aşteptau răspuns...,
Mă risipeam în spaţiul
periferic
Imaginar, nostalgic şi
confuz.
Din note grave, arii
muzicale...
Orchestră tristă, fără
dirijor,
Toţi spectatorii îşi
luau bilete...,
La alt concert...cu marele
tenor.
Am renăscut din propria
cenuşă,
Prin ancenstral stindarul
am să-l port,
Un înger îmi deschide
acum o uşă,
Din zbor nu mă
opresc...dar nici nu pot!
Și
recompun din cioburi universul,
În fiecare galaxie, vise
noi,
Prin stele – gând fac
piruete
Şi toate astea, le împart
cu voi!
foto internet
Cameli Cristea
07-06-2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu