marți, 10 iunie 2014

Noi



Nu mai ştiam de mult, ce-nseamnă “Noi”
Cuvântul îşi pierduse rădăcina,
Eram petale rupte, bătute doar de ploi
Şi nu vedeam decât sărmană - vina.


Tăcerile din noapte, au tapetat pereţi
Şi vise fără stele, se risipeau deşarte..
În cufere închise, stăteau vreo două vieţi
Hrănite când şi când, cu file dintr-o carte.


În rănile deschise, trăiau doar amintiri
Se-ngălbeneau de toamnă şi lăcrimau nostalgic,
La porţile din inimi, se tatuau cenzuri
Iar totul devenea din ce, în ce, mai tragic!


Se învârteau prin noi şi morile de vânt...,
Nu mai puteam opri nicicum risipa
Plângea până şi cel mai simplu gând
Şi noi, ne resemnam..., şi nu făceam nimica.


Un lacăt revoltat a spart încuietoarea
Prin florile de măr, am evadat...în soare
În urmă au rămas şi cufăr şi odaia,
Şi-n resturi mărginite, mai lăcrimează ploaia...

foto internet


08.06.2014

Camelia Cristea