Nu mai ştiam de mult,
ce-nseamnă “Noi”
Cuvântul îşi pierduse
rădăcina,
Eram petale rupte, bătute
doar de ploi
Şi nu vedeam decât
sărmană - vina.
Tăcerile din noapte, au
tapetat pereţi
Şi vise fără stele, se
risipeau deşarte..
În cufere închise,
stăteau vreo două vieţi
Hrănite când şi când,
cu file dintr-o carte.
În rănile deschise,
trăiau doar amintiri
Se-ngălbeneau de toamnă
şi lăcrimau nostalgic,
La porţile din inimi, se
tatuau cenzuri
Iar totul devenea din ce,
în ce, mai tragic!
Se învârteau prin noi şi
morile de vânt...,
Nu mai puteam opri nicicum
risipa
Plângea până şi cel
mai simplu gând
Şi noi, ne resemnam...,
şi nu făceam nimica.
Un lacăt revoltat a spart
încuietoarea
Prin florile de măr, am
evadat...în soare
În urmă au rămas şi
cufăr şi odaia,
Şi-n resturi mărginite,
mai lăcrimează
ploaia...
foto internet
08.06.2014
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu