Sunt pasul de
furnică-n-lume
Şi-mi duc poverile aşa
cum pot,
Îmi las cuvintele să se
cunune
Cu razele de soare la un
loc.
În piept am inimă de
carne
Şi-o simt cum plânge
uneori,
Când un cuţit de vorbe
grele
Îl răsuceşte până-mi
dă fiori.
Simt liniştea oceanului
în adâcuri
Şi greutatea muntelui în
rugăciune,
Ţin macii îmbujoraţi
în palme
Să nu-i strivească
răul...de prin lume.
Sunt trilul păsării voioase
Ce a văzut seninul de cu
zori,
Şi-n zborul ei a
scuturat angoase...
Pe aripi port lumini de
visători!
Sunt solul ce aduce pace,
Razboiele în lanţuri le
convoc,
Sunt ziditor în sfere
luminoase...
Şi mă înalt
firav...!Pe scară urc cât pot.
foto internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu