Noaptea

Cu o mână scuturi cerul și cad stelele în vie   

Se proptesc ușor pe struguri și primesc din măreție,   

Șapte greierii dau concert și din strune curge seara,   

Unul chiar a adormit când își acorda chitara.  

  

Luna galbenă mirată se privește într-un lac,   

De o vreme se întreabă: - Cât de mult l-a adulat?   

Două sălcii curgătoare îi îmbrățișează malul,   

Cum drumețu-n palme prinde însetat de cer pocalul!   

  

Susură de zor izvorul chiar în poala unui munte   

Și adună-n strunga vremii €”oile cele cornute”,   

Ciute-și scutură piciorul unde iarba e mai deasă   

Să cresca în zorii zilei, cât mai verde și frumoasă!   

  

Dintr-o liră fermecată câtă-n codru un fecior   

Curg pe rând din ea poeme, însoțite de un dor,   

Noaptea, în veșmânt de gală îl ascultă și oftează   

Are dreptul să îl țină lângă dansa cât visează...   

  

În decor apar și norii ce-s zburliți de interese   

Se credeau dați la o parte, chiar de ițele mai dese  

Curg pe cer purtați de ceas și au trăznete în glas,   

Unul rătăcit de turmă, în grădină parcă scurmă!   

  

Un cocoș dă deșteptarea că-i albită toată zarea,   

Treburile nu așteaptă! Harnică e mâna dreaptă!   

În pocalul de Lumină, ziua prinde rădăcină   

Și vuiește - n lumea toată, liniștea parcă-i arată...   

  

29 august 2015 

  

Camelia Cristea