luni, 21 septembrie 2015

Noaptea

Cu o mână scuturi cerul și cad stelele în vie   
Se proptesc ușor pe struguri și primesc din măreție,   
Șapte greierii dau concert și din strune curge seara,   
Unul chiar a adormit când își acorda chitara.  
  
Luna galbenă mirată se privește într-un lac,   
De o vreme se întreabă: - Cât de mult l-a adulat?   
Două sălcii curgătoare îi îmbrățișează malul,   
Cum drumețu-n palme prinde însetat de cer pocalul!   
  
Susură de zor izvorul chiar în poala unui munte   
Și adună-n strunga vremii €”oile cele cornute”,   
Ciute-și scutură piciorul unde iarba e mai deasă   
Să cresca în zorii zilei, cât mai verde și frumoasă!   
  
Dintr-o liră fermecată câtă-n codru un fecior   
Curg pe rând din ea poeme, însoțite de un dor,   
Noaptea, în veșmânt de gală îl ascultă și oftează   
Are dreptul să îl țină lângă dansa cât visează...   
  
În decor apar și norii ce-s zburliți de interese   
Se credeau dați la o parte, chiar de ițele mai dese  
Curg pe cer purtați de ceas și au trăznete în glas,   
Unul rătăcit de turmă, în grădină parcă scurmă!   
  
Un cocoș dă deșteptarea că-i albită toată zarea,   
Treburile nu așteaptă! Harnică e mâna dreaptă!   
În pocalul de Lumină, ziua prinde rădăcină   
Și vuiește - n lumea toată, liniștea parcă-i arată...   
  
29 august 2015 
  
Camelia Cristea 


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu