În
armura veșniciei
Voievozii duc Lumina
Au crezut
în
România,
asta cred că
le-a fost vina!
Tarina era
în
rod și
copii toți
acasă,
Sărbătoarea
înflorea
parcă-n
strachină
la masă!
Cu opinca
de tăran
era mângâiat
pământul
Altă
greutate avea pentru Oameni Sfânt
-Cuvântul!
Mamele-și
doreau copii și-i
creșteau
cum se cuvine,
Într-o
casă
te credeai, parcă-n
stupul de albine!
Cățăratul
prin copacii și
șotronul
era jocul,
Pe unde
treceau copii înflorea
chiar
busuiocul!
Grâul
copt era din aur, mămăliga
hrană
bună,
Via toată
avea rod și
Păstori-n
cer cunună!
O ce
vremuri, ce virtuți
ridicau pe scară Omul!
Cei
bogați,
cei mai avuți,
cultivau cu grijă pomul!
În
păduri
trăiau
Crăiese
și-
aveau pletele de frunze
Șoaptele
Iubirii
alese încolțea
ușor
pe buze...
Satele
aveau opaiț,
dar Lumina era vie,
Tot
țaranul
se-aprindea
în
rugă
la Liturghie!
Îngerii
făceau
sobor și
cântau
cu ei la strană
Vindecau
cu vocea lor până
cea din urmă
rană!
Platoșa
Iubirii sfinte era sfeșnic
în
nevoi
România-și
avea harta, chiar în
inimă
la noi!
În
Trecut ardea Lumina, în
Prezent, încă
mai sper...
Așteptată
e Minunea! Cerul Sfânt
ne e reper!
30
septembrie 2015
foto sursa internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu