Când mă
ții de mână strâns,
(Chiar de
cea care-i beteagă)
Văd că
plopii sunt cu soț
Și
eu iarăși par întreagă!
Am curaj
să trec prin ape,
Munții
să îi car în spate,
Inimii
să-i dau putere
Să le
ducă ea pe toate!
Drumurile
parcă-mi par
Mai
ușoare de trecut
Nu mă
împiedic de necazul
Care-n
traistă l-am vârât...
Îmi
plac Toamnele nespus
(Și
am strâns atât de multe...
Frunzele
le țin apoape
Le învăț
să mă asculte.
Iubesc
lumea asta toată,
Chiar de
pare nefiresc...
Aș vrea
să o văd curată
Și
înc-odată să trăiesc!
Sub
copacul veșniciei
Să ne
întâlnim aș vrea
Și
din cupă de lumină
Să bem
lacrimă de stea.
30
octombrie 2015
Camelia
Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu