Aleargă
caii...
Aleargă
caii noștrii prin file înzapezite
Și
trag în hamuri sănii
de ani cu bucurii
Îmi
cerne amintirea prin salba de cuvinte,
Un crin,
în toiul iernii... eram totuși copii!
Iubeam
nespus zăpada și gerul deopotrivă,
Atâți
pitici destoinici zburdau pe lângă noi,
În
miezul unei zile creștea pe case neaua
Ne țineam
strâns de mână și împărțeam la doi!
Dovleacul
împănat cu multă scorțișoară
Se
perpelea pe sobă, chiar lângă vinul fiert
Nu știu
dacă povestea se va sfârși vreodată,
La gura
sobei totuși îți spun că mai aștept...
În
bradu împodobit ardeau micuțe
stele
Credeam
în fiecare și le visez mereu
E miezul
mai fierbinte și inima ușoară,
Când
știu că le-aprindea chiar Bunul Dumnezeu!
Doi
cozonaci pufoși, pudrați
cu multă nucă
Plecau
grăbiți în traista celor ce colindau
“Ne
dați, ori nu ne dati?”...cânta oare-o nălucă?
La masă
eram toți o soră, lângă frați...
Cu flori
de măr colindul ducea a primăvară,
Frumoasa
tinerețe saltă parcă în noi,
Prin
amintirea asta îi dau ușor binețe
Și-o
vreau măcar o clipă să vină
înapoi!
Ninsori
de dalbe flori mi s-au oprit în plete
Și
lacrima beteagă proptită-n ochi îmi stă
Fără să
vreau strig tare:- Tu Dragă Tinerețe!
(Vreau
chiar în ultim ceas să-ți dau vreo trei
povețe!).
Aleargă
caii noștrii prin file înzepezite
Și
trag în hamuri sănii
de ani cu bucurii,
Pe cerul
din Cuvinte aprinsă este steau
Măcar
pentru o clipă... să fim cu toți copii!
03
decembrie 2015
foto sursa internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu