vineri, 11 decembrie 2015

Far


Plugul meu a tras mereu,
Unde Doamne a fost mai greu,
Dar puterea e-n risipă
Sunt din ce, în ce, mai mică...

Mulți de mine se dezic
Azi când nu mai am nimic...
Dar te am pe Tine far
Și Credința drept - altar!

Într-o zi când via mea
Va rodi (dacă vei vrea)
Voi hrăni pe rând săracii
Să crape de ciudă dracii!

Și voi spune lumii-ntregi,
Că de rău Tu ne dezlegi
Picuri mir de împăcare,
Peste cei ce-ți cer iertare!

Cred că Iov e-n fiecare,
(de credința nu ne moare)
Iar răsplata-i pe măsură,
Pentru cel ce toate-ndură!



04 decembrie 2015

foto sursa internet

Camelia Cristea






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu