Serenadă

Într-un mac aprins de dor

Vara și-a lăsat iubirea,

Spre uimirea tuturor

Împlinește totuși firea.

Spicele de grâu în grabă,

Întorc capul cu mirare

Dintr-o frunză arămie,

Toamna sprintenă apare!

În livada de pe deal

Merele stau înroșite

Unele sunt derutate,

Au rămas doar pârguite.

Prune brumării aștepta

Se le prindă mâna dreptă,

Și-n borcane colorate

Să se vadă aranjate…

Via rodul pregătește

Pentru cel ce mai trudește,

Și-n butoiul pântecos

Pune vinul cel gustos!

În gutui se coace lampa

Pentru iernile târzii

Când în iureșul tăcerii

Printre gânduri ai să-mi vi.

Harnică, dar și frumoasă,

Toamna îmbrăcată-n flori

A venit la mine-n casă

Ca într-o zi de sărbători.

Printre crengile aplecate,

Vântul cânt-o serenadă

Amintirea unei veri

Ce-a plecat, în mare grabă.

01.09.2020

foto sursa internet

Camelia Cristea

https://confluente.org/camelia_cristea_1598964573.html

În graiul meu

 

În graiul dulce românesc

Curg ape dulci și învolburate,

Baladele și doinele bocesc

Iar mâinile, sunt parcă mai curate!

În limba sfântă românescă

Mai curge sânge de oșteni viteji,

Iar Ștefan, încă mai veghează

Prin vremi, chiar paloșul îl vezi!

Din grâul bun, se scutură neghina

Când este vremea sfântă de cules,

În limba românească-n Bucuvina

Un cuc mai cântă, vina și-a ales!

În Țara Românescă și Moldova

Colacii impetiți și-au pus cununi,

Să ducă graiul dulce mai departe

Uniți la greu, să fim mereu români!

Din tulnic, strigă Iancu în Ardeal,

Dușmanii toți să îi stârpescă

Să înfloresca macii-n graiul meu

Și-n țară noastră sfântă românescă!

La țărmul nemuriri, Eminescu,

Scrisorile le duce până în cer

Că limba nostra să doinească

O rugăciune Maicii, eu mai sper!

În Liturghii de veacuri jerfa sfântă

Se face negreșit în graiul meu,

Un înger bucuria mai cuvântă

Smeriți să îl slăvim pe Dumnezeu!

Grădina Maicii Domnului e România,

Iar brazii ard în verde către cer,

În graiul meu se cântă rapsodia

Și-n bucuria vieții eu mai sper!

foto sursa internet

https://confluente.org/camelia_cristea_1598883016.html

31.08.2020

Camelia Cristea

Trec...

Trec grăbite aminitiri,

Ca și cârduri de cocoare,

Primăvară am să te scriu

Ca pe o gingașă floare.

Vara, în mătăsuri fine

De un verde -infinit,

În poemul meu duios

Am să-i spun, -bine-ai venit!

Plecă-ți fruntea însorită,

Peste câmpul plin de maci

Într-o odă a bucuriei,

Tu mereu ai să te îmbraci!

Iar în razele aprinse

Dorului i-ai spus să stea,

Din fântânile de taină

Apă vie, vrea să bea!

În șiragul de mărgele

Ai prins ghinde in stejari

Tinerețea se aprinde...

Printre rânduri, simt cu arzi!

Aripi – vise îndrăznețe,

Și un vultur călător,

Cerul păcii și-al iubirii

Este pururi primitor.

Toamna via este-n rod

Curge vinul bun pe masă,

Într-un sfeșnic ard lumini

Când te- întorci din tine – Acasă!

Iarna- galbena gutuie

În colindă se mai cântă,

Peste toată amintirea,

Trece bucuria sfântă!

01.08.2020

https://confluente.org/camelia_cristea_1596294449.html

foto sursa internet

Camelia Cristea

Marea și cerul

Când marea în zbucium își unduie valul

Și gândul se frânge de ultimul mal,

Toți pescărușii înaltă iar zborul

Spre cerul de pace, spre cerul opal!

Soarele curge în mare și tace.

O îmbrățișare acum o să-i dea

E clipa acesta înaltă, senină,

În veșnicie pe suflet să-ți stea!

Marea și cerul, pe frunte albastru,

O simbioză scaladată-n lumini

Pescarul se plecă, pios curge harul,

Undița parcă se înaltă-n sublim…

Vântul adie, cu briza ce -aduce

Scoica ce poartă o perlă în ea,

E lacrima mării ținută-n adâncuri

Șirag de mărgele, ofranda să-ți dea!

Luna se înaltă, pe tronul ceresc

Stele aprinse, îmbracă cortina

Decorul acesta atât de firesc…

Noaptea își pune discret pelerina!

Când marea în zbucium își unduie valul,

Și gândul se frânge de ultimul mal

Toți pescărușii înaltă iar zborul

Spre cerul de pace, spre cerul opal…

23.07.2020

foto sursa internet

Camelia Cristea

Dulceață de mure

Azi scriu, cu amintirea pioasă de altfel,

Când culegeam și mure, eu micul prichindel,

În coșul de nuiele, purtam și multe vise,

Erau atât de pure și totuși n-au fost zise…

Pădurea mă primea cu brațele ei verzi,

Aud și-acum îndemnul: -Încet să nu te pierzi…

Nu înțelegeam prea multe, dar nici nu aveam teamă,

De rău nici nu știam și nu îl luăm în seamă.

Croiam poteci prin vreascuri și mă îmbrăcam în vise,

Crăiesele zburdau așa cum au fost zise.

Din verde se înalța covorul fermecat,

De multe ori pe el, în taină am zburat!

Cu flori prinse în păr și soarele pe umăr

Urcam în toți copacii, acum, doar îi înnumăr...

Era o simbioză de pace și de bine,

Pădurea mea- copilă, îmi este dor de tine!

Târam un coș de mure și pajiștea înflorită,

Aceasta bucurie o țin bine păzită…

Simt gustul bun al pâinii, dospită de cu zori

Dulceața mea de mure, mă trec ușor fiori!

https://confluente.org/camelia_cristea_1595701666.html

23.07.2020

foto sursa internet

Camelia Cristea

Un soldat...

Am pus ranița pe umeri

Și- am plecat în lumea mare,

Caut brațul de lumină

Și un răsărit de soare.

În cazarmă, la comandă,

Tot aud necontenit…

Că dușmanul e un virus

Ce prin lumea s-a pitit!

Trec soldații zile grele...

Cu tăciuni aprinși pe suflet,

Arșița toridei veri,

Le-a mai potolit din umblet!

La raport, scriu cu senin,

Că e vară și e mare...

De tăcere și surghiun,

Valul trece și mă doare!

Scot din raniță cuvântul

Îmbrăcat în dalbe flori,

Curcubeul tot așteaptă...

Să apară după nori!

Plouă, fulgeră și tună,

În Cuvânt e vreme bună!

Un soldat pe umeri poartă,

Ranița și-o sfântă hartă!

Cu busola rugăciunii,

Printre viruși și ispite

A bătut cărări prin suflet

Zile albe, primenite…

Am pus ranița pe umeri

Și- am plecat în lumea mare,

Caut brațul de lumină

Și un răsărit de soare.

23.07.2020

foto sursa internet

https://confluente.org/camelia_cristea_1595568890.html

Camelia Cristea

Marea

Marea mea, cu valuri repezi,

Și cu pescăruși în zbor

Într-o clipă efemeră,

Mă înalț, și-apoi cobor…

Marea mea, un vis albastru,

Cu catargele spre cer

În paharul plin cu apă,

Văd furtunile cum pier...

Marea mea, în plină vară

Pe nisipul ars de dor,

Trec doar pașii amintirii

Și mă răscolesc ușor...

Marea mea, verde -albastră,

Mă petrec prin valul tău,

Vreau să-ți fiu talaz și soare,

Când e zbuciumul mai greu..

https://confluente.org/camelia_cristea_1595489346.html

foto sursa internet

Camelia Cristea