Uimită

Uimită sunt de-atâta resemnare,

Secată mi-e fântână de un dor...

Cu păși grăbiți pe lunca ta de sare

Mă caută un timp rătăcitor.

Copaci cu pletele în vânt,

Încărunțiți de florile de mai,

Privesc fecioarele nuntite

Și lacrima din gene ce le-o dai.

În țipătul chemării te-am găsit

Când umbra nopții îmbrăca palate.

Atâtea Zâne în povești purtate,

Caleștile în zori le-au fost furate.

Privește-mă albastru și rotund,

Într-o ureche-mi cântă spiridușul,

O lacrimă o prinde, iar căușul,

De-atâta sare, greu îmi e urcușul.

foto internet

Camelia Cristea