M-am tot legat de firele
de ață
Cu ele am țesut și
pânze noi
Treceam un ochi pe dos,
unul pe față,
Și mă luptam să nu dau
înapoi.
M-am tot lovit de sensuri
interzise,
Părerile
de rău
croiau mănuși
Atâtea
uși
și clanța
lor furată
În
fugă au trecut doi trepăduși.
Mă caut peste munți
și peste ape
Și mă găsesc la
margine de drum
În traistă am un muc de
lumânare,
Și rugăciunea ce o spun
acum.
Samariteanul milostiv iar
mă ridică
Tâlharii
au luat tot ce au putut,
O
haină peticită
doar de frică
Și-o poartă
pe un drum ce-i abătut.
Mă caut peste munți
și peste ape
Și mă găsesc în
fir de crizantemă,
Vorbind
în șoaptă cu
firea mea boemă
De frig
și iarnă să
o pun în temă.
foto
Mircea Bezergheanu
Camelia
Cristea
.jpg)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu