duminică, 12 octombrie 2014

Tu ești


Tu ești albastru meu de Voroneț
În care îmi găsesc ades seninul,
Cum își găsește strugurele vinul
Și brațu în rugăciune sfânt aminul.

Tu ești poemul meu încă nescris
Cuvintele de duh le țin ascunse,
De un vârtej să nu îmi fie smulse
Și în hohote de lacrimi plânse.

Tu ești venit din alte emisfere
Sortit să-mi dai lumină și putere,
Desparți în două muntele de mare
Când țipătul tăcerii rău mă doare.


foto internet
Camelia Cristea






joi, 9 octombrie 2014

Regăsire



Am plecat în lume să mă regăsesc
Căutam un drum tainic către sine,
Ocoleam pământul, risipeam trăiri,
Ramuri timpurii se uscau în mine.

Marea de cuvinte, clipe efemere,
Am trecut prin valuri ai am prins putere
M-am lovit de stânci, șuiera furtuna,
Razele de soare mi-au sărutat mâna.

Am trăit în peșteri, contemplam iluzii,
Visele în comă au primit perfuzii.
Lacrimi înodate le-am pus într-o cană
Uneori cu ele vindecam o rană.

După lungi ocoluri, drumuri pietruite,
Am ajuns în sine bolți ce-s arcuite,
Iedera crescută parte peste ziduri,
Ghiocei la tâmple, pe obraz și riduri.

Am deschisa ferestra să intre lumina
Adun bob cu bob, înlătur neghina,
Pe altar de flori pun iar rugăciune
Frunza și iubirea vin să se cunune.

foto internet

Camelia Cristea







luni, 6 octombrie 2014

Și iarba plânge


Și iarba plânge-n hohot uneori,
Când pașii toamnei îi strivesc sărutul
Și-n ruginiu rămâne stearpă așteptarea
Ca în biserici arsă lumânarea.


Și iarba verde a murit sub coasă
Să pleci în lumea mare nu te lasă,
Prohodul trebuie să-i cânți în noapte
Când roadele grădinilor sunt coapte.


Să te întorci mereu în primăvară
Când firul ierbii tainic te înfioară
Prin ploi de regăsiri învie-n verde
Lumina ei aprinsă nu se pierde.


05-10-2014
foto internet

Camelia Cristea





sâmbătă, 4 octombrie 2014

Culoare


Geana dimineții picură lumina
Calc pe ciob de noapte și adun puteri,
Înspre tine viață iarăși întind mâna
Vara obosită a rămas în ieri.


Și-am pornit spre toamnă numărând cocorii,
Pe un deal drumețul mere a scuturat
Printr-un strop de ploaie sărut iarăși norii
Poate așa voi fi și eu mai curat...


După împăcare..., adun crizanteme!
Fără de culoare unde ne-am opri?
Am mușca țărâna, verde să răsară!
N-ar mai fi durere și nici nostalgii.


Și ar curge sânge când apusul vine
Peste macii care eu ți i-am cules,
Fluturi mov scaldați într-un strop de soare
Crengi îmbrățișate...toamna a ales!




foto internet

Camelia Cristea




vineri, 3 octombrie 2014

Când pleacă cocorii


Pe un drum de gând trece o trăsură
Freamătă alaiul zorilor din crâng
Doar în visul ăsta suntem împreună
Trebuie să-nvăț să nu mă mai plâng.


Eu îți scriu albastru cu cerneala minții
Curcubeu trasat tainic după ploi
Într-o ramă veche stă o primăvară
Toamna plumburie a intrat în noi!


Când pleacă cocorii țipă resemnarea
Crengile metanii bat pân la pământ
Norii grei tivesc parcă depărtarea
Ploile cernite la ferestra-mi plâng.


Nu lăsa târziul să ne copleșească
Fără de cuvinte tu mereu îmi scrii.
Pâlpâie gutuia în ferestra noastră
Luminează calea când ai să revii.

foto internet


Camelia Cristea


marți, 30 septembrie 2014

N-am să uit


N-am să uit mână ce mi-ai întins
Când căzută eram în țărână,
Nerostiri se rodeau dinandins,
Rămăsese din mine o fărâmă.

N-am să uit cum ai ferecat
Lacătul fricii în noaptea tăcerii,
Stropii de rouă m-au picurat
Risipind în neant povara durerii.

Un vulcan a erupt de atunci
Gândul - lavă încă mai arde,
Nu găsesc un cuvânt potrivit
Să mă scriu cu sânge și carne...

Cerul tău de lumină e plin
Eu mai sufăr de foame și sete...,
S-au cules trandafirii cu spini,
Zorii timpului să nu-i mai înțepe...

La porțile toamnei se scriu amintiri,
Rugina pășește grăbită pe frunze,
Tarziul aleargă cu vântul nebun
Și-n cerul lumină o lacrimă plânge.

foto internet

Camelia Cristea


joi, 25 septembrie 2014

M-aș scrie


M-aș scrie primăvară pe firul mic de iarbă
Și aș trasa cu cretă contur de ghiocei,
Când dorul depărtării se va porni să cearnă,
În fir de tuberoză mi-oi pune ochii mei.

M-aș scrie un copac în vara cea fierbinte,
La umbră mea să stai pe rânduri de cuvinte
Să îmi auzi cântarea de doină și de flaut,
Într-o pădure deasă eu încă te mai caut.

M-aș scrie arămiu pe frunzele de paltini,
Rugina să nu doară când pașii ai să-i treci
Firava mea făptură migrează acum în toamnă,
Prin țipăt de cocor îmi las fiorii reci.

M-aș scrie versul alb în iarna cea polară,
Să ningă poezie frenetic și suav
Iar fulgul de zăƒpadă săƒ-și punăƒ crinolină
Săƒ-mi mângâie angelic și ridul din obraz!

M-aș scrie veșnicie pe firele de lună,
Când doarme tot pământul în rugă să mă aprind
Cu un sobor de îngeri să mă țin strâns de mână
În marea de iubire și cerul să-l ating!





foto internet

Camelia Cristea