Tu ești

Tu ești albastru meu de Voroneț

În care îmi găsesc ades seninul,

Cum își găsește strugurele vinul

Și brațu în rugăciune sfânt aminul.

Tu ești poemul meu încă nescris

Cuvintele de duh le țin ascunse,

De un vârtej să nu îmi fie smulse

Și în hohote de lacrimi plânse.

Tu ești venit din alte emisfere

Sortit să-mi dai lumină și putere,

Desparți în două muntele de mare

Când țipătul tăcerii rău mă doare.

foto internet

Camelia Cristea

http://confluente.ro/camelia_cristea_1413118677.html

Regăsire

Am plecat în lume să mă regăsesc

Căutam un drum tainic către sine,

Ocoleam pământul, risipeam trăiri,

Ramuri timpurii se uscau în mine.

Marea de cuvinte, clipe efemere,

Am trecut prin valuri ai am prins putere

M-am lovit de stânci, șuiera furtuna,

Razele de soare mi-au sărutat mâna.

Am trăit în peșteri, contemplam iluzii,

Visele în comă au primit perfuzii.

Lacrimi înodate le-am pus într-o cană

Uneori cu ele vindecam o rană.

După lungi ocoluri, drumuri pietruite,

Am ajuns în sine bolți ce-s arcuite,

Iedera crescută parte peste ziduri,

Ghiocei la tâmple, pe obraz și riduri.

Am deschisa ferestra să intre lumina

Adun bob cu bob, înlătur neghina,

Pe altar de flori pun iar rugăciune

Frunza și iubirea vin să se cunune.

foto internet

Camelia Cristea

Și iarba plânge

Și iarba plânge-n hohot uneori,

Când pașii toamnei îi strivesc sărutul

Și-n ruginiu rămâne stearpă așteptarea

Ca în biserici arsă lumânarea.

Și iarba verde a murit sub coasă

Să pleci în lumea mare nu te lasă,

Prohodul trebuie să-i cânți în noapte

Când roadele grădinilor sunt coapte.

Să te întorci mereu în primăvară

Când firul ierbii tainic te înfioară

Prin ploi de regăsiri învie-n verde

Lumina ei aprinsă nu se pierde.

05-10-2014

foto internet

Camelia Cristea

Culoare

Geana dimineții picură lumina

Calc pe ciob de noapte și adun puteri,

Înspre tine viață iarăși întind mâna

Vara obosită a rămas în ieri.

Și-am pornit spre toamnă numărând cocorii,

Pe un deal drumețul mere a scuturat

Printr-un strop de ploaie sărut iarăși norii

Poate așa voi fi și eu mai curat...

După împăcare..., adun crizanteme!

Fără de culoare unde ne-am opri?

Am mușca țărâna, verde să răsară!

N-ar mai fi durere și nici nostalgii.

Și ar curge sânge când apusul vine

Peste macii care eu ți i-am cules,

Fluturi mov scaldați într-un strop de soare

Crengi îmbrățișate...toamna a ales!

http://confluente.ro/camelia_cristea_1412432175.html

foto internet

Camelia Cristea

Când pleacă cocorii

Pe un drum de gând trece o trăsură

Freamătă alaiul zorilor din crâng

Doar în visul ăsta suntem împreună

Trebuie să-nvăț să nu mă mai plâng.

Eu îți scriu albastru cu cerneala minții

Curcubeu trasat tainic după ploi

Într-o ramă veche stă o primăvară

Toamna plumburie a intrat în noi!

Când pleacă cocorii țipă resemnarea

Crengile metanii bat pân la pământ

Norii grei tivesc parcă depărtarea

Ploile cernite la ferestra-mi plâng.

Nu lăsa târziul să ne copleșească

Fără de cuvinte tu mereu îmi scrii.

Pâlpâie gutuia în ferestra noastră

Luminează calea când ai să revii.

foto internet

Camelia Cristea

N-am să uit

N-am să uit mână ce mi-ai întins

Când căzută eram în țărână,

Nerostiri se rodeau dinandins,

Rămăsese din mine o fărâmă.

N-am să uit cum ai ferecat

Lacătul fricii în noaptea tăcerii,

Stropii de rouă m-au picurat

Risipind în neant povara durerii.

Un vulcan a erupt de atunci

Gândul - lavă încă mai arde,

Nu găsesc un cuvânt potrivit

Să mă scriu cu sânge și carne...

Cerul tău de lumină e plin

Eu mai sufăr de foame și sete...,

S-au cules trandafirii cu spini,

Zorii timpului să nu-i mai înțepe...

La porțile toamnei se scriu amintiri,

Rugina pășește grăbită pe frunze,

Tarziul aleargă cu vântul nebun

Și-n cerul lumină o lacrimă plânge.

foto internet

Camelia Cristea

M-aș scrie

M-aș scrie primăvară pe firul mic de iarbă

Și aș trasa cu cretă contur de ghiocei,

Când dorul depărtării se va porni să cearnă,

În fir de tuberoză mi-oi pune ochii mei.

M-aș scrie un copac în vara cea fierbinte,

La umbră mea să stai pe rânduri de cuvinte

Să îmi auzi cântarea de doină și de flaut,

Într-o pădure deasă eu încă te mai caut.

M-aș scrie arămiu pe frunzele de paltini,

Rugina să nu doară când pașii ai să-i treci

Firava mea făptură migrează acum în toamnă,

Prin țipăt de cocor îmi las fiorii reci.

M-aș scrie versul alb în iarna cea polară,

Să ningă poezie frenetic și suav

Iar fulgul de zăƒpadă săƒ-și punăƒ crinolină

Săƒ-mi mângâie angelic și ridul din obraz!

M-aș scrie veșnicie pe firele de lună,

Când doarme tot pământul în rugă să mă aprind

Cu un sobor de îngeri să mă țin strâns de mână

În marea de iubire și cerul să-l ating!

http://confluente.ro/camelia_cristea_1411712783.html

foto internet

Camelia Cristea