Și iarba plânge-n hohot
uneori,
Când pașii toamnei îi
strivesc sărutul
Și-n ruginiu rămâne
stearpă așteptarea
Ca în biserici arsă
lumânarea.
Și iarba verde a murit
sub coasă
Să pleci în lumea mare
nu te lasă,
Prohodul trebuie să-i
cânți în noapte
Când roadele grădinilor
sunt coapte.
Să te întorci mereu în
primăvară
Când firul ierbii tainic
te înfioară
Prin ploi de regăsiri
învie-n verde
Lumina ei aprinsă nu se
pierde.
05-10-2014
foto internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu