Tu ești albastru meu de
Voroneț
În care
îmi găsesc ades seninul,
Cum
își găsește strugurele vinul
Și
brațu în rugăciune
sfânt aminul.
Tu ești poemul meu încă
nescris
Cuvintele de
duh le țin ascunse,
De un
vârtej să
nu îmi fie
smulse
Și
în hohote de
lacrimi plânse.
Tu ești
venit din alte emisfere
Sortit să-mi
dai lumină și putere,
Desparți în
două muntele de mare
Când
țipătul tăcerii rău mă doare.
foto internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu