Mă întorc
din mine..., uneori acasă
Și țipă vremea-n rama
de argint,
O frunză galbenă e
scuturată
Și se revoltă zeii din
Olimp.
Pe clanța ușii tremură
rugina,
Și-n balamale cuvinte-au
înghețat,
Pe un perete cresc firesc
liane
Nu am găsit nimic din
ce-am lăsat.
Părinții mei sunt umbre
mergătoare,
Dar au în suflet
flacără - lumini
Și ochii lor e-un cer în
sărbătoare
Când pruncii toți în
brațe și-i mai țin.
Mi-e inimă brăzdată cu
un clește
Încins în focul
depărtării, pervertit,
Cam toate... încep cu -
“a fost și nu mai este”
Și-n țarină se doarme
la sfârșit...
Mai port pe umeri
zdreanța regăsiri,
Cu flori și buruieni,
din loc în loc,
E dulce - €“ amară
clipa întâlnirii,
Copile unde ești? Vreau
să mă joc!!!
foto Internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu