vineri, 24 octombrie 2014

Când pleci



Când pleci mai plânge-o salcie pletoasă
Și vremea-mi pare tot mai noduroasă,
Pe clanța ușii lăcrimează așteptarea
În geam rămâne tristă resemnarea.


Când pleci corăbiile toate se îneacă
Și din izvoare licărul de viața seacă,
Prin toamnă trec țipând parcă cocorii
Pe cer de lacrimi sunt cerniți și norii.


Când pleci se scutură pădurea toată
Și cât de verde a fost odată,
Dar vântul grabnic i-a uscat obrazul
Prin pragul ușii a trecut necazul.


Când pleci se frâng și aripile-n zbor
Nici gândul nu mai este călător,
Pământu-și pierde rodul cel bogat
Minutele în ceas au înghețat.

foto internet

Camelia Cristea