joi, 2 iulie 2015

Cu visele la drum...


Am pus un pod de gânduri, în golul dintre noi
Și am lăsat copacii să-și sprijine coroana,
Din frunza lor crescută mi-or da chiar un altoi
Să-mi vindece tăcerea, iar uneori și rana...

Cu sufletul în palme, desculță, fluierând
Am alergat devreme să mă întâlnesc cu Vara,
Nu mai simțeam durerea ce mi-o striga un cui
Și nici oftatul traiștii, când îmi căram povara!

Cu brațele de flori m-a prins ușor de umăr
Și a înflorit cămașa pe care o purtam,
De fapt cred că plecasem din mine...Uite scara!
Pe crengi de bucurie, cu patos mă urcam.

Aș fi rămas copac sau spic pe câmpul ei,
Cu razele în plete și nopțile pe umăr,
În stelele aprinse să pun mereu idei
Și-apoi cu stoicism să încep să le și număr...

Dar podul mi se surpă și ceasul dă alarma,
E Toamnă! Mă tezesc... și frunzele adun
Între coperți de suflet închid iarăși o rană
Și plec cu traista mea și visele la drum...


2 iulie 2015

foto sursa internet


Camelia Cristea