Brațul
tău puternic iarăși mă ridică,
Când din
fașă parcă, visele abdică
Le
deschizi o lume de un viu aprins
Prematur
în noapte, stelele s-au stins...
Încropești
un soare, din speranțe noi
Potolești
și setea torni doar calde ploi,
În exil
trimiți viscolul rebel,
Uneori
mai tremur când aud de el...
Îmi
prescrii rețete cu leacuri cerești
Și
desparți
și marea atunci când pășești,
Valurile
toate se grăbesc să doarmă
În
adâncuri, tainic mai îngropi
o armă...
Se
clădesc palate, dar cu jertfă sfântă,
Îngerul
de veghe încă mai cuvântă,
Straja e
întărită când hiene atacă
Și o
clipă vie parcă-i tot posacă...
Perlele
culese din adânc cu trudă
Le înșir
în slove și mai spun o rugă,
Lazăr
reânvie
cred în fiecare,
Pe pământ
și-n cer, bucurie mare!
foto sursa internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu