Regăsirea Toamnei mele
într-o lacrimă de floare...,
Uneori mă pierd prin
mine..., uit că viața-i sărbătoare!
Și mă scutur cu
putere..., urma pașilor de fum...
Urc sfios pe drum de
piatră..., rădăcină să adun.
Bate vântul și
desprinde frunzele dintr-un copac,
Le adun și făr de
teamă, o coroană am să-ți fac.
Pe aleile din parcuri
șoapta serii iar răzbate,
Trec cocorii prea
grăbiți, tălpile îmi sunt departe...
Mă înalt prin rugăciune
și un nod am să dezleg,
Văd minunile din lume și
mai lesne înțeleg...
Sparg în două drob de
sare și mi-l pun la cingătoare...
În grădina Toamnei
mele...,soarele acum răsare!
02.09.2014
foto internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu