Ce
mult aș vrea deșertul să nu-l simt
Să trec
de mine să nu mă mai mint,
Cu partea
deasă sita să mai
cernă
Să mă
dezleg de frigul tot din iarnă!
În
poartă voi lăsa doar ghiocei
Să
radieze toată
bucuria-n ei,
Pe strune
de viori să cânte vremea,
Din pat
să se ridice chiar și lenea!
M-aș
vindeca de întreaga
neputință
În
candela aprinsă doar credință,
Iertarea
mi-ar fi sfetnic
în nevoi
Să
trecem vindecați prin vremi și noi!
foto Mihai Lupu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu