Nu sunt
vraci, dar știu descântec,
Din
iubire și din cântec
Știu a
pune mir pe rană,
Cum pui
floarea la icoană!
Știu
ce-i plânsul și durerea
Și ce
rost are tăcerea...,
Pasul
vorbelor deșarte
A călcat
pe trup de șarpe...!
Din
petalele de culori,
Eu fac
simplu sărbători,
Iar din
roua dimneții
Văd cum
beau mereu poeții!
Privesc
iarba cum tresare
La un
răsărit de soare
Și cum
vântul o sărută,
Fericirea
asta-i mută!
Caut
liniștea-n biserici
Și îi
rog mereu pe sfinți,
Vindecare
să ne dea
Doctorii
fără arginți...
(Cosma
și Damian etc...)!
Strig în
mine cu putere,
Când mă
strânge o durere
Lacrima
nu-mi e străină...,
Îmi mai
spală câte-o vină!
Întind
brațele pe cruce
Și-n
piroane doar păcate,
Cerul
raiului din mine
Vrea doar
flori nevinovate...!
Uneori mă
prinde teama,
Când
risipa mă pândește
Și-o
lovesc cu busuioc
Crede...,
că ar fi un clește...!
–--------------------------
Reașez
ca-n pazel gândul
Și
îl scald în ploi de soare,
În
penel pun cer albastru
Să
scriu simplu: Sărbătoare....!
foto sursa internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu