sâmbătă, 22 august 2015

Peste valuri...



Am pus liniștea să toarcă
Cu fuioare de argint,
Arca ce-ar putea să treacă
Peste clipe ce mă mint.

Am tăiat un nod în grabă
Mă strângea atât de tare
Și-mi punea mereu răbdarea,
Fără seamăn la încercare.

Am cusut cu fir de iarbă
Și cu floare de măceș,
Visele ce s-au pierdut
Ca o vară într-un cireș.

Aprind cerul din priviri
Cu iubirea ce mă ține,
Într-o zi am să înfloresc
Chiar în grădină la tine.

Aprind candela nădejdii
Cu lumina dintr-un schit,
Ca de reaua întâmplare
Tu mereu să fi ferit!

În opaiț se coboară
Luna mică în fâșii
Să găsești pe seară calea,
Când la mine ai să vi...

Frunzele șoptesc se pare,
Când un vânt le dă binețe
Se aprind în bucurie
Și se întorc cu alte fețe.

Am pus liniștea să toarcă
Cu fuioarele de dor,
Arca ce-ar putea să treacă
Peste valuri mai ușor...


foto sursa internet


Camelia Cristea