Vreau
să dai culoare clipelor din ceas,
Toamna-n
crizantemă parcă a prins și glas
Doi
scaieți în floare se zgâiesc și-ntreabă:
-De
ce oare timpul e mereu pe grabă?
Le
răspunde ploaia, ce în ropot trece
Și
umple paharul doar cu apă rece,
Arșița
din vară a topit asfaltul
Și-a
plecat în grabă să vadă Înaltul.
Norii
trecătorii s-au urcat pe deal,
Vântul
nu mai are-n pânze arsenal,
Stelele
se-aprind pe năframa nopții
Luna
stă de veghe chiar în cerul porții.
Strugurii
din vie parcă-s priponiți
În
ciorchini ce cad pe butuci - uimiți,
Coșul
în hambar stă frumos la pândă,
Nu
e încă vremea...sita e flămândă.
O
furnică cară un grăunte mare
Nici
nu mai cârtește, spatele o doare...
Dar
aude biciul iernii cum trosnește
Norii
plini de fumuri scriind o poveste...
Greierele
cânta. El trăiește clipa!
-
Ce atâta grabă? Iar cară furnica?
Cântecul
o să-i fie poate adăpost
În
viață să-și facă prin acesta rost!
Clipelor
expuse Tu le-ai dat culoare,
Până
și scaieții au zâmbit în floare,
Timpul
efemer s-a pornit să cearnă
Ruginiu
pe frunză pentru înc-o Toamnă!
27
iulie 2015
foto sursa internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu