În cupele
albite, trei crini adună mirul
Când
cerul îşi desface în taină patrafirul,
Iar
busuiocul verde se-aprinde la icoană
Prin
jertfa Ta supremă se vindecă o rană!
Un orb
prinde Lumină
în inimă şi plânge
Pe cruce
vede Cristul şi lacrima-i de sânge,
O Maică
îndurerată jeleşte lumea toată
Prin ruga
ei aprinsă am fost şi eu salvată!
Izvoarele
ţâşnesc chiar şi din piatră seacă
Să
potolească setea şi lumea cea posacă,
Gheţarii
se topesc şi se prefac în pâine,
Un bob a
încolţit în liniştea din mâine...
Pescarii
Tăi de Oameni aruncă iar năvodul,
Când
marea-i liniştită îşi dă ofrandă rodul
În două
se desface şi îţi sărută pasul,
Pioasă-i
şi supusă când îţi aude glasul!
Furtunile
ascultă când porunceşti să tacă,
La talpa
Crucii Tale chiar frunţile îşi pleacă
Şi
înfloresc narcise, bujori şi lăcrămioare
Ţes un
covor de flori să-Ţi pună la picioare...
În clopot
şi în toacă îţi auzim chemarea,
Ne lepădam
de griji, sfidăm îngrijorarea
Şi ne
îmbrăcăm în haina Luminii ce ne-o dai
Am prins
în suflet pace şi-un colţişor de rai!
13 august
2015
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu