miercuri, 7 octombrie 2015

De o vreme...


De o vreme mă tot pierd prin nimicuri fără rost
Tu mi-ai fost de când mă știu, cel mai sigur adăpost!
Frământările viclene vin și fură timp din ceas,
După atâta tevatură, parcă nu mai am nici glas.

Am plecat să vânez vântul și să-l leg lângă un par,
Pașii mei să nu mai treacă pe potecă în zadar.
Am să-i rup ușor și biciul cu care-a lovit un pom
Să nu dea cu el vreodat' chiar în inimă de Om!

De o vreme trag concluzii și la carul Toamnei mele,
În care am pus chiar vise și -un buchet de crizanteme...
Când puterile mă lasă și urcușu-i mult prea greu,
Îngerul ce-mi este dat trage El în locul meu!

Am plecat să scutur munții de rugina unei frunze,
Dorul ce-a fost verde-n vară a rămas pictat pe buze.
Pe poteci mai văd și pașii ce-au urcat, acum coboară,
Nu sunt scluptor, dar adesea mai cioplesc în mine- o scară!

---------------------------------------------------------

De o vreme versul fuge ca un căprior rănit,
Prin cerneala unui nor greu mai este de găsit!
După ploaie curcubeul i-a trimis culori în dar
Să noteze cu speranță Toamna asta-n calendar!



7 octombrie 2015

foto sursa internet

Camelia Cristea



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu