Doar Poeții

Ard Poeții pe un rug ce doar Dumnezeu îl știe

Și împart cu vrerea Lui lacrimile pe hârtie...

Îngerii șoptesc Cuvinte ce au fost muiate-n har,

Ei le îmbracă-n poezie și dau slavă pentru dar!

Doar Poeții văd adâncul mărilor, dar și durerea,

Frumusețea se înclină e știut că asta-i vrerea.

Ceru-și varsă călimara pe un petec de hârtie,

Crizantemele și macii înfloresc în poezie!

Liniștea pe trepte urcă și-i zidește chiar palate

Uneori e atât de singur, pare că are de toate...

Dragostea îi e alături sau o caută mereu

Și aleargă după ploaie, ca un tânăr curcubeu...

El Poetul zugrăvește, ară, cântă și iubește

Se ridică și coboară pe o nevăzută scară.

Din fuioare de lumină toarce gândul cel senin

Să dea fire de frumos zilelor ce-n dar ne vin!

Scrie perle, nestemate ce-n adânc au fost păstrate

Și le scoate-n „Piața Mare”! El le dă nu-s de vânzare!

Când în geam apar și umbre, gândurile care-s sumbre

Le trimite la plimbare pe cărări cu flori și soare!

Cărțile îi sunt aleanul ce îi țin trăirea caldă,

Când potecile din lume fără milă par să ardă

Verbul a iubi îl scrie doar cu litere de aur

Dă de fiecare dată, din a inimii tezaur...

foto sursa (internet) Karinakiel

Camelia Cristea