Fire noi îmi
dai mereu să țes Toamna din cuvinte
Și-n pastel
să pun contur, doar cu inima fierbinte.
Iar când
lacrimi bat în geam, cu rugina de pe frunze
Se adună
chiar poeții și din foi fac alte pânze...
Crengi
uscate le par brațe ce îmbrățișează vântul,
Dintr-o
cană, doar cu must a gustat parcă Cuvântul!
Se aprinde-n
vatră focul și gutuile în lămpi,
Noptea
prinde-n sac lumina și chiar bruma de pe tălpi.
Feți
frumoși și Zâne bune aduc zilele înapoi,
Când din
muguri Primăvara se uita frumos la noi!
Ștrengărește
un copil umple casa cu lumină
Și-nfloresc
în geam petunii, pentru iarna ce-o să vină!
Au roșit
ușor obrajii când îmi dai sărut pe gene
Și în
brațe mă cuprinde mult iubitul Moșul Ene!
Îngerii
aprind făclii și din harfe curge ruga,
Cel umil se
înaltă acum chiar de alții îl cred sluga!
Stelele
roiesc cu foc pe al cerului mijloc,
Când
pământu-și pune straiul, pruncușorul vede raiul!
Toamna
harnică și bună se înaltă pan' la lună,
Vremea
toarce fir de ață peste noi și pentru viață...
foto Pat
Brennan ( sursa internet)
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu