E numai suflet,
numai alinare,
Ea dă într-una,
dă mereu din ea,
Un firicel de om,
ce-ți ține măna,
Și-ți vindecă tot
răul ce e pus în ea.
Cu pașii mici,
trudind mereu prin casă,
În gănd îi poartă
pe cei dragi
Și-n rugăciuni cu
nard îi învelește
Să-i apere de rău
și de necaz.
Ea plange atunci
cănd dorul o apasă
Și umerii
striviți îi par a fi,
Dar se ridică și
mai curajoasă
Și pălpăie în
candelă să știi.
Măicuțele sunt
fire de lumină
Ce Dumnezeu le-a
zămislit cu har,
Să pună mirul
doar ca să aline,
În lacrima ce
curge pe obraz.
Să le cinstim așa
cum se cuvine
Pe cele vii și
cele ce-au plecat.
Ne sunt icoane,
ce ne dau putere
În bucurii, în
neputințe și necaz.
01.11.2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu