Însingurați, dar niciodată singuri,
Trăim adesea pe-o lamă de cuțit,
Suntem cu toții
scuturați de friguri,
În vremuri grele,
ce le trăim aici.
În ape tulburi,
pescuiesc mai marii,
Năvodul scoate peștele mereu
Dar să nu uite dănșii nici o clipa,
Că ne veghează
însuși Dumnezeu.
E mare nepăsarea, subțire firul vieții
Și la un colt de
drum, putem să ne oprim
Și-n plănsete de
clopot, sfîrșim prin a ne duce,
În locul pe care,
de aici ni-l pregătim.
Voi ce dețineți
astăzi frăiele puterii,
Să nu uitați de
semeni, de neam, și de pămănt,
Să faceți conștiinței,
revizie morală,
Că altfel ne
moare țara, ca frunza tremurănd.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu