Ninge

Ninge peste noi iarăşi iertarea,
Florile de crin sunt fulgii albi de nea,
Vreau să-ngenunchiez în gănduri,
Să alung din ele noaptea grea.

Ninge peste noi iaraşi iubirea,
Căte flori din ea, trec în nefiinţă?
Ne orbesc orgolii, risipim haotic
Şi prin lacrimi rouă, mergem spre credinţă.

Nu mai vreau, să risipesc azi clipa,
Ce se scurge în clipsidra vremii,
La un tărm din mine, ascultănd tăcerea,
Vreau să’nvăţ să dau, făr’ să cer nimica !