Mi’e inima legată
în bulgare de sare,
Cuvăntul răstignit
de surdele tăceri
Pe altar de
jertfă ard iubirile din toamnă
Iar portile
se’nchid cu lacăte și chei.
O candela de
veghe, mai pălpăie stingheră
Ar mai putea
vreodata, să’nvie ce a fost ?
Dintr-o scănteie
mică, să vina iar văpaia
Să ardă umbra nopții
cu patimă cu tot ?
Și apoi în patru
zări să spulbere cenușa,
Să înfloreasca
teii ca’n primăvara vieții
Și fluturii să
zboare într-un alai duios,
Iar eu să cred cu
ardoare în cerul luminos.
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu