Am
inima-nfiptă
în săbii de timp
Şi-n
ciute nebune ce-şi caută iarba,
Tăcerea
şi lutul prea grele le simt,
Când
vântul îşi lasă în vie sudalma.
Am cerul
scăldat de lacrima vremii
Când ploi
muribunde mai spală noroi,
Aceste
cărări şerpuiesc iluzorii,
Mirajul
Morganei
la capăt de noi...
Am paşii
trecuţi prin lumi nevăzute
Şi arcul
gândiri întins peste munţi,
Când
flacăra arde în pieptul
de carne,
Cuvinte
senine croiesc iarăşi punţi.
Am mintea
în rugă
deschisă
spre Tine,
Genunchiul
plecat în
câmpul de flori
Dă-mi
pacea şi roua
trimisă în zile,
Cu
vestea de bine să mă împresori..
foto sursa
internet
19
mai 2015
Camelia
Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu