sâmbătă, 23 mai 2015

Trenuri


Prin forfota zilei fluieră timpul,
Trenuri grăbite și mulți călători,
Eșarfe-n ferestre cu lacrimi cârpite
Tivesc depărtarea și scapără nori.

Copacii aleargă prin munții cu lauri,
Pădurea înfrunzită freamată viu,
Grija de mâine, un colț de balaur
Un ochi se deschide parcă târziu.

Pe o banchetă o domnișoară
Scrutează zarea și oftează lin,
Mult prea departe cântă vioară,
Lacrima-i vede cerul senin.

Din poză, un zâmbet îi dă alinare
Scâncește în sine tot mai încet,
Târziul proptit în drumul de sare
Rostește canonul, ca un ascet...

Fluieră timpul parcă-i nălucă
Trenul o duce spre lumea de vis,
O ușă deschisă în piatra tăcerii
Îi lasă nădejdea că-i paradis...


foto sursa internet

Camelia Cristea




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu