Mă porți
în buzunarul de la piept,
Când
viscolul lovește pe nedrept
Îmi dai
și aripi, zbor doar spre lumină
Să scap
de mine, de viscol și de tină!
Îmi
mângâi sufletul când rătăcește
Prin
arșița deșertului din noi,
Dezlegi
și ploia ce mă răcorește
Și
uneori dai timpul înapoi.
Nu știu
cum faci și care-i rostul,
Dar cred
că-mi ești și adăpostul
Îmi
torni pe rană mir sfințit
Și-ngropi
și lama de cuțit.
E un
mister ce-l simt arzând
Îl
tot primesc
eu cel plăpând,
În
lumânare-mi văd și pasul
Și-n
toacă îmi aud chiar glasul.
Cuvântul
vreau să fie viu
Să mă
trezesc atunci când scriu
În
calendar să pun altoi,
Doar
pentru vremurile noi.
Atâta aș
vrea să-Ți
Mulțumesc
Cu
Primăvara toată-n vers,
Să
scutur colbul de pe talpă,
În drum
să las o floare dalbă...
2 mai 2015
foto
sursa internet
Camelia
Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu