Am
plămădit speranța din puțin
Și apa
chioară mi-a fost vinul,
Dintr-un
pahar cred c-am băut
Nectarul
unei clipe și pelinul!
Am râs
de mine și m-am cățărat
În
sicomor poate-am să fiu văzută
Și-n
așteptarea asta surdomută
M-am
întâlnit chiar cu destinul meu!
Din
alinări am luat mereu lumină
Și
recunosc aceasta-mi este vina!
M-am
regăsit în rânduri, prin
cuvinte,
Ca
salcia, în vara cea fierbinte!
M-am
scris cu miere și cu dor,
Penița
s-a îmuiat
și-n vârf de nor,
Furtunile
au fost toate alungate
În țărmul
de uitare întemnițate.
Am
plămădit speranța din frumos
Când
trece ploia ceru-i luminos,
Seninul
toarnă mir de vindecare,
În
sufletul rănit din fiecare floare!
foto sursa
internet
Camelia
Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu