Am strivit
tăcerea, fără argumente
Și i-am
dat culoare dintr-un curcubeu,
Clipele
rebele ce au fost absente
Au rămas
pe coama unui singur smeu.
Lacrimi
izvorâte din dureri nespuse
Au șters
iar obrajii ce tânjeau de dor,
În
căușul palmei ele au fost oprite
Și
trimise tainic către lumea lor...
Frunții
obosite i-am întins o cută,
Sub
cireșul nins încă mai visez,
A strigăt
odaia, eu eram doar mută
Recompun
esența ce îmi este crez.
Ropotul
de cai și o șa în vânt
E atâta
verde, ei și-au luat avânt
Aladin
și-arată lampa fermecată
Basmele
se scriu parcă înc-odată!
Am
strivit tăcerea, fără argumente
Și am
pus pe șei clipe repetente
Le-am dat
frâu și aripi pentru a zbura
În acest
poem, spre inima ta...
20 iunie 2015
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu