De la o
vreme, cu mine mă lupt
Drumul
îmi pare tot mai abrupt,
Cârduri
grăbite de gânduri se zbat
Prin
sloata vremii vreau să răzbat!
Răbdarea
e pusa mereu la încercare,
O
ud cu lacrimi îi dau și-o floare,
Bat
o metanie în prag de seară
Să
trec prin toate mult mai ușoară.
Clădesc
în zori și-n noapte se surpă
E panta
acesta mult prea abruptă,
O iau de
la capăt cu inima-n dinți
Așa ne
învață Sfinții Părinți!
Pe Ana
din mine o scot și-o zidesc
În
pieptul de carne înc-o
jelesc,
Dar
zidul se înalță,
nu se mai surpă,
Pe trepte senine speranța îmi urcă.
10 iunie 2015
foto sursa internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu