sâmbătă, 13 iunie 2015

Zidire


De la o vreme, cu mine mă lupt
Drumul îmi pare tot mai abrupt,
Cârduri grăbite de gânduri se zbat
Prin sloata vremii vreau să răzbat!

Răbdarea e pusa mereu la încercare,
O ud cu lacrimi îi dau și-o floare,
Bat o metanie în prag de seară
Să trec prin toate mult mai ușoară.

Clădesc în zori și-n noapte se surpă
E panta acesta mult prea abruptă,
O iau de la capăt cu inima-n dinți
Așa ne învață Sfinții Părinți!

Pe Ana din mine o scot și-o zidesc
În pieptul de carne înc-o jelesc,
Dar zidul se înalță, nu se mai surpă,
Pe trepte senine speranța îmi urcă.



10 iunie 2015

foto sursa internet

Camelia Cristea







Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu