De pe cupola
lumii adesea am privit
Și am crezut că în viață tot ce am primit,
A fost ca o
rasplată ce mi s-a cuvenit,
Neănțelegănd, că Tatăl, El mi-a dăruit.
Copil pribeag
prin vremuri de amăgiri si rele,
Ce amară e
trezirea în noaptea fară stele.
Am vrut să beau
nectarul, din cupa fericirii
Și să visez
aievea la clipa nemuririi.
Deșărtăciuni, în lume adesea am întălnit
Și azi mă-ntorc
la Tatăl, de toate istovit
Și-l rog ca să mă
ierte, de clipele pierdute,
De vorbele
deșarte și păcatele făcute.
În jertfa de
cuvinte, pun lacrimă fierbinte
Tălharul de pe
cruce, în minte mi se aduce
Aș vrea nădejdea
lui să capăt de vei vrea
Și spun smerit
Părinte, în toate voia Ta.
foto internet
Camelia Cristea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu