Valul

Am clădit în grabă prea multe castele

Dune înălțate, nisip mișcător,

Valul mării trece, toate-s spulberate

Măinile-mi sunt goale, sufletul…nu-i gol!

Din adăncul mării, scot pe rănd și pietre

Să pun temelie iarăși să clădesc

Arvunez în ele spuma mea de viață

Și învăț din nou clipa s-o trăiesc.

Dacă valul trece, pietrele rămăn,

Din cenusa arsă, pulbere adun.

Pasărea rănită, cere vindecare

Și-nvață încet către cer să zboare.

10.03.2014

foto internet

Camelia Cristea